3.8 C
București
marți, decembrie 10, 2024
AcasăSanatate / HobbyMedicinăVitamina C - avantaje și surse naturale de unde o poți obține

Vitamina C – avantaje și surse naturale de unde o poți obține

Date:

Articole asemanatoare

Ce este o biopsie cervicală?

O biopsie cervicală este o procedură medicală esențială pentru...

Ce este maladia Scheuermann?

Maladia Scheuermann, cunoscută și sub denumirea de cifoză juvenilă,...

De ce au câinii probleme cu ficatul?

Ficatul este un organ vital pentru sănătatea generală a...

Ce trebuie să știi despre ficatul gras

Din ce în ce mai multe persoane, chiar și...

Oboseala cronică. Cauze și remedii

Simți că nu mai reziști! Ai și uitat când...

Vitamina C, cunoscută și sub numele de acid ascorbic, este poate cea mai cunoscută din întreaga lume. Efectele ei benefice sunt mai mult decât de a te ajuta să-ți întărești sistemul imunitar. Dacă și tu ești curios referitor la acestea, dar și care ar fi cele mai bune surse naturale din care o poți obține, te invităm să citești rândurile de mai jos. Sigur vei găsi informații esențiale pentru tine.

Un bun antioxidant

Cu certitudine ai auzit de antioxidanți și efectele lor benefice în ceea ce privește starea de sănătate a organismului. De aceea, vei fi mai mult decât mulțumit să afli că banala vitamină C este un antioxidant puternic, care te ajută să combați stresul. Celulele tale sunt mult mai bine protejate împotriva deteriorării cauzate de radicalii liberi. Iar asta nu poate fi decât o veste bună.

Un sistem imunitar puternic

Nu îți spunem nicio noutate, nu-i așa? Este poate cel mai cunoscut motiv pentru care lumea consumă alimente bogate în vitamina C. Și, într-adevăr, există multe studii care au demonstrat că acidul ascorbic este mană cerească pentru organism! Acesta contribuie la producerea și activarea celulelor albe aflate în sânge.

Sinteza colagenului

Nu mai este nevoie să îți spunem cât de important este colagenul. El menține pielea sănătoasă și nu numai atât. Sistemul osos, vasele de sânge și țesuturile conjunctive beneficiază la rândul lor de pe urma lui. Tot vitamina C este cea care îți este necesară în acest caz, deoarece contribuie la sinteza colagenului.

Crește absorbția fierului

Dacă ai copii, atunci medicul pediatru deja ți-a vorbit despre asta. Așadar, ești pe deplin conștient că vitamina C favorizează absorbția mai bună a fierului non-hemic (prezent în plante) în intestinul subțire. Consumul de vitamina C în același timp cu alimente bogate în fier este una dintre recomandările pe care medicii le fac de cele mai multe ori.

Efecte antiinflamatorii

Deja te-ai convins că vitamina C este o adevărată bombă de sănătate pentru organism, și încă nu am terminat cu efectele sale pozitive. Specialiștii în domeniu ne dau asigurări că tot ea este recunoscută pentru efectele sale antiinflamatorii, ceea ce înseamnă că articulațiile tale vor fi mult mai sănătoase, iar inflamațiile nu ar trebui să îți pună probleme, atunci când îi oferi corpului cantitatea optimă de vitamina C.

O mai bună sănătate oculară

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, ori poate din cauza job-ului destul de solicitant, mulți dintre noi ne confruntăm cu probleme cu vederea. Oferă-i organismului suficientă vitamina C și sănătatea ochilor tăi va fi mult mai bună. Totodată. prevenirea cataractei nu va mai fi atât de dificilă.

Are grijă de inima ta

Sistemul cardiovascular are nevoie de vitamina C pentru a funcționa așa cum trebuie. Cu ajutorul ei vei reduce valorile mari ale colesterolului ”rău” și ale tensiunii arteriale, așa că mai ai încă un motiv pentru a consuma mai multe alimente bogate în acid ascorbic.

Surse naturale de vitamina C

Deși pe rafturile farmaciilor și ale magazinelor naturiste există multe produse care conțin vitamina C. Astfel, îi poți oferi organismului cantitatea optimă de care are nevoie, rezolvând eventualele carențe printr-o alimentație sănătoasă. Hai să vedem împreună care sunt cele mai bune surse naturale de vitamina C, pentru a profita din plin de ele.

Ardei gras

Este una dintre legumele tale preferate? Ori poate micuțul tău o adoră? Atunci este perfect pentru că ardeii grași, în special cei de culoare roșie, sunt foarte bogați în vitamina C. Folosește-i pentru un plus de culoare și gust în salate sau și vei oferi organismului acidul ascorbic atât de necesar.

Kiwi

Este unul dintre fructele pe care toată lumea le preferă, iar majoritatea copiilor îl adoră. Vei fi mai mult decât mulțumit să afli că micuțul kiwi este o sursă excelentă de vitamina C. În plus, conține și fibre, ceea ce îți poate rezolva problemele cu constipația care păreau că nu se mai termină.

Citricele

Să profităm de sezonul rece, când citricele din magazine sunt cele mai gustoase și pline de vitamina și minerale. După cum probabil știai, acestea sunt o bună sursă naturală de vitamina C, și din fericire, ținând cont că sunt atât de multe, sigur vei găsi una pe care să o consumi cu plăcere. Cel puțin portocalele, sunt de-a dreptul delicioase acum!

Căpșuni

Dacă nu suferi de alergie la căpșuni, atunci vei fi mai mult decât încântat/ă să afli că fructele tale preferate sunt pline de acid ascorbic. Folosite în salate de fructe, un mic dejun cu cereale și iaurt, un smoothie sau pur și simplu consumate ca atare, căpșunile sunt excelente.

Ananas

Pe lângă faptul că este una dintre cele mai bune surse naturale de vitamina C, ananasul îți oferă și enzime digestive benefice. Cauți acea gustare sănătoasă și delicioasă? Ananasul este răspunsul la această întrebare!

Broccoli

Deși nu se numără printre preferatele tale, broccoli este una dintre cele mai bune surse de vitamina C. Aceeași legumă mai conține și fibre, antioxidanți și alte substanțe nutritive.  Dacă până acum nu ai fost mare amator de broccoli, nu renunța. Vei găsi pe internet multe rețete care îl conțin și care te-ar putea face să te răzgândești.

Cătina

Știai probabil că fructele de cătină, ca și măceșele, conțin multă vitamina C, așa că ai avut grijă să le oferi celor dragi sucuri delicioase care o conțin.

Fructe de pădure

În afară de faptul că sunt pline de vitamina C, dar și de antioxidanți, fructele de pădure sunt indicate și pentru cei care suferă de diabet. Așa că nu mai ai niciun motiv pentru a renunța la ele.

Articole recente

web design itexclusiv.ro