Când vine vorba de glande și hormoni, majoritatea oamenilor se gândesc imediat la tiroidă. Este cumva normal, pentru că despre tiroidă s-a vorbit mult în ultimii ani. Dar există o glandă mai mică, aproape invizibilă, care poate provoca probleme serioase atunci când nu funcționează cum trebuie. Vorbim despre glandele paratiroide și despre o afecțiune care poartă numele de hiperparatiroidism.
Poate că nu ai auzit niciodată de ea. Sau poate că medicul ți-a pomenit ceva vag despre calciul din sânge și despre niște analize pe care ar trebui să le faci. Oricum ar fi, merită să înțelegi ce se întâmplă în corpul tău atunci când paratiroida începe să lucreze prea mult, pentru că efectele pot fi subtile la început și devastatoare pe termen lung.
Glandele paratiroide: unde se află și ce fac
Imaginează-ți patru boabe de mazăre lipite pe spatele glandei tiroide. Cam așa arată glandele paratiroide, dacă ar fi să le descriu cât mai simplu. Sunt atât de mici încât chirurgii trebuie să fie extrem de atenți când operează în zona gâtului, pentru că le pot rata cu ușurință.
Deși par nesemnificative ca dimensiune, aceste glande au un rol esențial. Ele produc hormonul paratiroidian, cunoscut în mediul medical sub acronimul PTH. Și aici devine interesant: PTH-ul este principalul regulator al calciului din organism.
Când nivelul de calciu din sânge scade, glandele paratiroide detectează această modificare și eliberează mai mult PTH. Acest hormon acționează apoi în trei direcții principale: stimulează oasele să elibereze calciu, ajută rinichii să rețină mai mult calciu și activează vitamina D, care la rândul ei crește absorbția calciului din intestin.
E un sistem elegant, trebuie să recunoaștem. Funcționează ca un termostat sofisticat care menține calciul în limite stricte. Problema apare atunci când acest termostat se defectează.
Când paratiroida nu mai ascultă de reguli
Hiperparatiroidismul, pe scurt, înseamnă că una sau mai multe glande paratiroide produc prea mult hormon paratiroidian. De ce s-ar întâmpla asta? Cauzele diferă în funcție de tipul de hiperparatiroidism despre care vorbim.
Hiperparatiroidismul primar
Acesta este cel mai frecvent tip și apare atunci când problema se află chiar în glandele paratiroide. În aproximativ 80-85% din cazuri, cauza este un adenom, adică o tumoare benignă pe una dintre glande. Nu te speria de cuvântul tumoare. În acest context, înseamnă doar că celulele acelei glande s-au înmulțit mai mult decât ar fi trebuit și au format o masă care produce hormoni fără oprire.
Mai rar, toate cele patru glande pot fi mărite și hiperactive, o situație numită hiperplazie. Și chiar mai rar, poate fi vorba de un carcinom paratiroidian, dar acesta reprezintă sub 1% din cazuri.
Ce e important de reținut: în hiperparatiroidismul primar, glandele produc PTH în exces indiferent de cât calciu există deja în sânge. E ca și cum termostatul ar fi blocat pe poziția de încălzire maximă, deși în cameră e deja caniculă.
Hiperparatiroidismul secundar
Aici lucrurile stau diferit. Glandele paratiroide sunt sănătoase, dar reacționează la un deficit cronic de calciu sau vitamina D. Cel mai adesea, acest tip apare la persoanele cu boală cronică de rinichi.
Rinichii bolnavi nu mai pot activa vitamina D așa cum ar trebui, ceea ce duce la absorbție redusă de calciu din intestin. Corpul interpretează acest lucru ca pe o urgență și cere glandelor paratiroide să lucreze mai mult. Pe termen lung, această suprasolicitare poate duce la mărirea glandelor.
Hiperparatiroidismul terțiar
Acesta este o evoluție a formei secundare. După ani de zile de stimulare continuă, glandele paratiroide își pierd capacitatea de a răspunde la semnalele normale. Devin autonome, adică produc PTH în exces chiar și după ce problema inițială a fost rezolvată, de exemplu după un transplant renal.
Cum se simte hiperparatiroidismul: semnele pe care nu trebuie să le ignori
Aici vine partea complicată. Multe persoane cu hiperparatiroidism nu au simptome evidente. Sau, mai precis, au simptome atât de vagi încât le pun pe seama stresului, a vârstei sau a oboselii generale. De aceea, boala este adesea descoperită întâmplător, la analize de rutină.
Am întâlnit oameni care ani de zile s-au plâns de oboseală cronică, de probleme cu memoria, de stări depresive, fără să bănuiască că totul pleacă de la niște glande cât un bob de orez. Când în sfârșit au primit diagnosticul corect și au început tratamentul, mulți au spus că se simt ca și cum s-ar fi trezit dintr-un fel de ceață.
Manifestări la nivelul oaselor
Oasele sunt primele victime ale excesului de PTH. Hormonul paratiroidian stimulează osteoclastele, celulele care descompun țesutul osos, să lucreze peste program. Rezultatul? Oasele devin mai subțiri și mai fragile.
Osteoporoza la vârste neobișnuit de tinere, fracturi care apar fără traumatisme importante, dureri osoase difuze sunt toate semne care ar trebui să ridice un semn de întrebare. În cazuri severe și netratate mult timp, pot apărea chiar și deformări osoase sau chisturi în oase, deși aceste complicații sunt mai rare în zilele noastre datorită diagnosticării mai timpurii.
Probleme renale
Rinichii primesc și ei lovitura. Când calciul din sânge este prea ridicat, o parte din el ajunge în urină. Acolo poate forma cristale care se transformă în calculi renali, adică pietre la rinichi.
Dacă ai avut episoade repetate de colică renală, mai ales dacă ești o femeie de vârstă mijlocie, merită să verifici și nivelul PTH-ului. Nu de puține ori, calculii recurenți sunt primul indiciu că ceva nu e în regulă cu glandele paratiroide.
Pe termen lung, calciul depus în țesutul renal poate afecta funcția rinichilor. Nefrocalcinoza, cum se numește acest fenomen, poate duce la insuficiență renală cronică dacă nu este oprită la timp.
Efecte asupra sistemului nervos și stării psihice
Calciul joacă un rol crucial în transmiterea semnalelor nervoase. Când nivelul său este prea ridicat, pot apărea simptome neuropsihiatrice care sunt ușor de confundat cu alte afecțiuni.
Oboseala persistentă este probabil cea mai frecventă plângere. Urmează dificultățile de concentrare și problemele de memorie. Unii pacienți descriu o senzație de ceață mentală, o încetinire a gândirii care îi deranjează mai ales dacă erau obișnuiți să fie vioi și eficienți.
Depresia și anxietatea sunt și ele frecvente, iar uneori pot fi suficient de severe încât pacienții ajung mai întâi la psihiatru decât la endocrinolog. Nu e nimic rușinos în asta, e doar o dovadă a cât de insidioasă poate fi această boală.
Simptome digestive
Stomacul și intestinele sunt sensibile la calciul crescut. Constipația, grețurile, lipsa poftei de mâncare, disconfortul abdominal sunt toate simptome posibile. În cazuri mai rare și mai severe, hipercalcemia poate predispune la ulcer gastric sau pancreatită.
Manifestări cardiovasculare
Inima nu este nici ea ferită. Hipertensiunea arterială este mai frecventă la pacienții cu hiperparatiroidism, deși mecanismul exact nu este complet elucidat. În plus, calciul ridicat poate afecta ritmul cardiac și poate contribui la calcifierea vaselor de sânge pe termen lung.
Cum se pune diagnosticul: de la suspiciune la certitudine
Diagnosticarea hiperparatiroidismului pornește de obicei de la o analiză de sânge. Dacă medicul tău de familie a cerut un profil biochimic complet sau dacă te-ai prezentat cu anumite simptome sugestive, primul pas este măsurarea calciului seric.
Analizele de sânge esențiale
Calciul total și calciul ionic sunt primele valori care se verifică. Calciul total poate fi influențat de nivelul proteinelor din sânge, așa că uneori e nevoie de corecții matematice sau de măsurarea calciului ionic, care este forma activă.
Dacă calciul este crescut, următorul pas logic este măsurarea PTH-ului. Și aici vine paradoxul care definește hiperparatiroidismul: în mod normal, când calciul este ridicat, corpul ar trebui să oprească producția de PTH. Dar în hiperparatiroidism, PTH-ul este normal-ridicat sau crescut în ciuda calcemiei mari. Această combinație este practic patognomonică, adică specifică bolii.
Se verifică de asemenea vitamina D, fosforul (care este de obicei scăzut în hiperparatiroidismul primar) și funcția renală. Nivelul de calciu în urina de 24 de ore ajută la diferențierea de o altă afecțiune numită hipercalcemie hipocalciurică familială, în care tratamentul este complet diferit.
Localizarea glandei problematice
Odată confirmat diagnosticul biochimic, dacă se ia în considerare intervenția chirurgicală, medicii trebuie să identifice care dintre cele patru glande este responsabilă. Nu e întotdeauna simplu, pentru că adenoamele paratiroidiene sunt mici și pot fi situate în locuri atipice.
Ecografia gâtului este de obicei primul pas și poate identifica adenoame mai mari. Scintigrafia cu technetium-sestamibi este o investigație imagistică nucleară care profită de faptul că glandele paratiroide hiperactive captează și rețin acest trasor mai mult decât țesutul tiroidian normal.
În cazuri mai dificile, se poate apela la tomografie computerizată sau chiar la cateterism venos selectiv cu dozarea PTH-ului din diferite vene ale gâtului, pentru a identifica sursa exactă a hipersecreției.
Evaluarea complicațiilor
Diagnosticul complet include și evaluarea eventualelor complicații. Densitometria osoasă (DEXA) măsoară densitatea minerală osoasă și identifică osteoporoza sau osteopenia. Ecografia renală și eventual tomografia pot depista calculii sau nefrocalcinoza.
Opțiuni de tratament: de la observație la intervenție
Nu toți pacienții cu hiperparatiroidism au nevoie de tratament activ. Decizia depinde de severitatea bolii, de prezența complicațiilor și de starea generală a pacientului.
Supravegherea activă
La pacienții asimptomatici, cu calcemie doar ușor crescută și fără afectare osoasă sau renală, medicii pot recomanda monitorizare atentă. Aceasta presupune analize de sânge periodice, densitometrie osoasă și ecografie renală la intervale regulate, de obicei anual.
Desigur, pe tot parcursul acestei perioade, pacientul trebuie să fie atent la anumite lucruri: hidratare adecvată, evitarea imobilizării prelungite, menținerea unui aport moderat de calciu prin dietă și evitarea suplimentelor de calciu fără indicație medicală.
Tratamentul chirurgical
Paratiroidectomia, adică îndepărtarea glandei sau glandelor afectate, rămâne singurul tratament curativ pentru hiperparatiroidismul primar. Este recomandată când există simptome clare, complicații sau când criteriile de severitate sunt îndeplinite.
Ghidurile internaționale sugerează intervenția chirurgicală la pacienții sub 50 de ani, la cei cu calcemie cu mai mult de 1 mg/dl peste limita superioară a normalului, la cei cu osteoporoză sau fracturi, cu calculi renali sau cu funcție renală afectată.
Tehnicile chirurgicale s-au rafinat enorm în ultimele decenii. Paratiroidectomia minim invazivă, posibilă când localizarea adenomului este clară preoperator, implică o incizie mică și o recuperare rapidă. Dozarea intraoperatorie a PTH-ului confirmă succesul intervenției: dacă nivelul scade semnificativ la câteva minute după excizie, înseamnă că sursa a fost eliminată.
Într-o clinica de endo Cluj cu experiență în acest domeniu, echipa multidisciplinară poate evalua fiecare caz individual și poate recomanda cea mai potrivită abordare terapeutică.
Tratamentul medicamentos
Pentru pacienții care nu pot sau nu doresc să fie operați, există opțiuni medicamentoase care ajută la controlul bolii, chiar dacă nu o vindecă.
Cinacalcetul este un medicament care mimează acțiunea calciului asupra receptorilor de pe glandele paratiroide, păcălindu-le să creadă că nivelul de calciu este mai mare decât în realitate. Rezultatul este o scădere a secreției de PTH. Funcționează bine la reducerea calcemiei, deși nu întotdeauna la fel de eficient la normalizarea PTH-ului.
Bisfosfonații, medicamente folosite în tratamentul osteoporozei, pot fi utili pentru protejarea oaselor, mai ales la pacienții cu densitate osoasă scăzută care nu vor fi operați.
Cum să trăiești mai bine cu această afecțiune
Indiferent dacă ai optat pentru tratament chirurgical sau ești în perioada de supraveghere, există câteva lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja sănătatea.
Hidratarea și dieta
Apa este prietenul tău cel mai bun. O hidratare adecvată ajută rinichii să elimine excesul de calciu și reduce riscul de formare a calculilor. Țintește la cel puțin 2 litri de lichide pe zi, mai mult dacă transpiri abundent sau dacă clima e caldă.
În ceea ce privește calciul din dietă, paradoxal, nu trebuie să îl eviți complet. Un aport moderat de calciu alimentar (cam 1000 mg pe zi pentru adulți) este de fapt benefic, pentru că evită stimularea suplimentară a glandelor paratiroide. Evită însă suplimentele de calciu fără indicație expresă a medicului.
Vitamina D este un subiect mai nuanțat. Deficitul de vitamina D poate agrava hiperparatiroidismul, dar și excesul poate fi problematic. Dozele trebuie ajustate individual, sub supraveghere medicală.
Activitatea fizică
Mișcarea este importantă pentru sănătatea oaselor. Exercițiile cu greutatea corpului, mersul pe jos, urcatul scărilor, dansul, toate acestea stimulează formarea de os și ajută la menținerea densității osoase.
Dacă ai deja osteoporoză, evită activitățile cu risc crescut de cădere sau traumatism. Înotul și mersul pe bicicletă sunt opțiuni excelente care protejează articulațiile.
Monitorizarea regulată
Chiar și după o intervenție chirurgicală reușită, urmărirea pe termen lung este necesară. În primul an postoperator, analizele sunt mai frecvente pentru a confirma vindecarea. Ulterior, controalele anuale sunt de obicei suficiente.
Densitometria osoasă ar trebui repetată periodic, pentru a evalua dacă oasele își revin după eliminarea sursei de exces de PTH. Vestea bună este că, la mulți pacienți, densitatea osoasă se îmbunătățește semnificativ în anii de după operație.
Situații particulare și forme mai rare
Hiperparatiroidismul în sarcină
Deși rar, hiperparatiroidismul poate fi descoperit în timpul sarcinii. Situația necesită atenție specială, pentru că hipercalcemia maternă poate afecta și fătul, ducând la hipocalcemie neonatală sau alte complicații.
Dacă hipercalcemia este severă sau simptomatică, paratiroidectomia poate fi efectuată în trimestrul doi, când riscurile anestezice și chirurgicale sunt cele mai mici. În cazurile ușoare, se poate opta pentru monitorizare atentă și amânarea intervenției după naștere.
Sindroamele genetice
La unii pacienți, hiperparatiroidismul face parte dintr-un sindrom genetic mai larg. Neoplazia endocrină multiplă tip 1 (MEN1) asociază hiperparatiroidismul cu tumori ale hipofizei și pancreasului. MEN2A combină hiperparatiroidismul cu carcinomul medular tiroidian și feocromocitomul.
Dacă ai antecedente familiale de probleme paratiroidiene sau alte tumori endocrine, testarea genetică poate fi utilă. Identificarea unei mutații permite screeningul și supravegherea membrilor familiei care ar putea fi la risc.
Hiperparatiroidismul normocalcemic
O formă aparte, relativ recent recunoscută, este hiperparatiroidismul normocalcemic. În această situație, PTH-ul este crescut, dar calciul rămâne în limite normale. Poate fi o fază incipientă a bolii sau poate rămâne așa ani de zile.
Managementul acestei forme este mai puțin clar decât în cazul clasic. Unii pacienți dezvoltă în timp complicații osoase sau renale și beneficiază de intervenție chirurgicală, alții rămân stabili cu supraveghere.
Recuperarea și evoluția pe termen lung
După o paratiroidectomie reușită, majoritatea pacienților observă îmbunătățiri rapide. Calcemia se normalizează de obicei în câteva ore sau zile. Simptomele neuropsihiatrice, cum ar fi oboseala și tulburările de dispoziție, se ameliorează adesea în primele săptămâni.
Oasele au nevoie de mai mult timp. Remodelarea osoasă este un proces lent, iar îmbunătățirea densității poate fi observată la densitometrie după un an sau doi.
Există un fenomen interesant numit hungry bone syndrome, care poate apărea în primele zile după operație. Oasele, eliberate în sfârșit de suprastimularea PTH-ului, încep să absoarbă calciu cu aviditate, ducând la scăderea calcemiei. Acest lucru necesită suplimentare temporară de calciu și vitamina D.
Posibile complicații postoperatorii
Ca orice intervenție chirurgicală, paratiroidectomia are riscuri. Lezarea nervului laringeu recurent poate duce la răgușeală, de obicei temporară. Hipocalcemia permanentă este rară, dar posibilă dacă sunt afectate mai multe glande sau dacă vascularizația glandelor rămase este compromisă.
Alegerea unui chirurg cu experiență în chirurgia paratiroidei reduce semnificativ aceste riscuri. Volumul de cazuri contează: studiile arată că chirurgii care efectuează frecvent paratiroidectomii au rezultate mai bune decât cei care operează ocazional.
Ce ne rezervă viitorul
Cercetarea în domeniul hiperparatiroidismului continuă. Tehnici imagistice mai precise, markeri biochimici noi și înțelegerea mai profundă a geneticii bolii promit să îmbunătățească diagnosticul și tratamentul.
Ablația percutanată a adenoamelor paratiroidiene, o tehnică minim invazivă care distruge tumora fără incizie, este studiată ca alternativă la chirurgie pentru pacienții care nu pot fi operați.
De asemenea, se lucrează la dezvoltarea de noi medicamente care să țintească mai eficient mecanismele bolii. Agonistii receptorilor de calciu din generațiile viitoare ar putea oferi un control și mai bun al bolii la pacienții care nu sunt candidați chirurgicali.
Hiperparatiroidismul este o afecțiune care poate rămâne tăcută ani de zile, provocând daune subtile și insidioase. Dar odată diagnosticată, are un tratament eficient și, în majoritatea cazurilor, un prognostic excelent.
Dacă ai simptome vagi pe care nu le poți explica, oboseală, probleme de memorie, dureri osoase, pietre la rinichi, merită să întrebi medicul despre posibilitatea unui hiperparatiroidism. O simplă analiză de sânge poate fi primul pas spre recuperarea sănătății și a calității vieții.
Nu ignora semnalele pe care ți le trimite corpul. Glandele paratiroide, oricât de mici ar fi, au cuvântul lor de spus în balanța delicată a sănătății tale.
