În cadrul Săptămânii de conștientizare a depresiei postpartum, psihiatrul Vlad Stroescu discută, într-un interviu acordat publicației HotNews, despre importanța screening-ului postnatal, influențele sociale asupra depresiei postpartum, realitatea tratamentului acesteia și rolul pe care îl au psihoterapia, medicația și sprijinul familiei.
Conform statisticilor internaționale recente, o femeie din cinci se va confrunta cu depresia după naștere. Întrebările legate de sănătatea copilului sunt adesea prioritizate, dar cine acordă atenție suferinței mamei? Cine o ascultă și unde poate găsi ajutor?
Am început discuția cu medicul psihiatru Vlad Stroescu inspirându-ne din cartea Postpartum, de Felicia Simion, publicată de editura ZYX Books, în care autoarea împărtășește din experiența sa despre depresia postpartum și aspectele maternității care rămân adesea neexprimate.
„E ceva dezumanizant în a spune că «e din cauza hormonilor»”
ZYX Books: În România, depresia postpartum este adesea minimizată prin expresii precum „toate mamele sunt obosite” sau prin sugestii de genul „o să treacă”. Cum putem distinge între epuizare, anxietate, depresie postpartum sau psihoză postpartum? Ce simptome ar trebui să ne alerteze?
Vlad Stroescu: Datorită frecvenței suferinței psihice postpartum, există tendința de a o considera normală și de a nu interveni, crezând că va trece de la sine. Deși oamenii sunt rezilienți și uneori suferința dispare, în acest proces pot apărea daune. Orice plângere sau cerere de ajutor din partea mamei merită atenție, fără a stabili o ierarhie a gravității. Diagnosticul trebuie lăsat pe seama medicului. Este o eroare să percepem suferința postpartum ca un fenomen pur biologic, generat de schimbări hormonale; biologia nu există separat de aspectele psihosociale. A afirma, în fața lacrimilor, că „e din cauza hormonilor” este alienant. O nouă viață în brațele tale este o transformare profundă, care aduce cu sine neliniști legate de viitor, nopți nedormite și izolare socială, toate acestea fiind probleme de viață ce necesită gestionare în familie, nu în intimitatea unei minți copleșite.
– Când ar trebui să ne îngrijorăm?
– Este normal ca primele două săptămâni să fie caracterizate de așa-numitul baby blues, experimentat de 8 din 10 femei, ce constă în labilitate emoțională temporară, adesea însoțită de plâns și oboseală. Totuși, dacă aceste stări persistă și se intensifică sau se transformă în simptome mai severe, este necesară intervenția specializată.
Semnalele de alarmă includ:
Tristețea constantă și sentimentul de detașare: absența bucuriei, senzația de gol sau de înstrăinare față de copil, furie inexplicabilă, toate acestea fiind adesea însoțite de rușine și vinovăție, care constituie factori de risc suplimentari, deoarece rușinea împiedică solicitarea ajutorului. Anxietatea și fobiile de impuls: multe mame dezvoltă temeri obsesive legate de posibilele răni aduse copilului, chiar dacă acesta nu se află în pericol real. Gândurile catastrofice: convingerea că nu poți fi un părinte bun, că nu există soluții, disperarea că „nimic nu va mai fi bine”. Insomnia persistentă sau somnolența continuă sunt, de asemenea, semne de alarmă. Gândurile suicidare, în orice formă s-ar manifesta, reprezintă o urgență psihiatrică care nu poate fi ignorată. Discuțiile deschise și empatice despre astfel de gânduri sunt esențiale pentru reducerea riscurilor și accelerarea tratamentului.
– Cât de frecvent rămâne depresia postpartum nediagnosticată?
– Se pare că este o situație destul de comună. Deși statisticile internaționale indică faptul că o femeie din cinci este afectată, majoritatea cazurilor din România rămân complet nediagnosticate. Acest lucru se datorează stigmatizării și mitului mamei perfecte care suportă totul fără a se plânge, dar și lipsei unui sistem formal de screening medical.
„Screeningul psihologic ar fi o intervenție foarte ieftină și eficace”
– În România nu există un screening psihologic sistematic pentru femeile care au născut, iar consultațiile se concentrează, în principal, pe recuperarea fizică a mamei și sănătatea copilului. Cum ar trebui să arate condițiile ideale pentru diagnosticarea și identificarea depresiei postpartum într-un stadiu incipient?
– Având în vedere dificultățile cu care se confruntă femeile pentru a ajunge la specialiști, depistarea timpurie ar trebui să înceapă în afara cabinetelor psihiatricienilor, la punctele de contact deja existente, cum ar fi maternitatea, neonatologul, pediatrul sau medicul de familie. Screeningul psihologic ar putea fi o intervenție accesibilă și eficientă, iar eu nu înțeleg de ce nu este implementat. Nu este necesar un specialist pentru a-l aplica. Există instrumente simple, gratuite și validate statistic în România, cel mai folosit fiind scala Edinburgh de depresie postnatală, care constă în zece întrebări ușor de administrat de către moașe, asistente medicale sau poate fi lăsată pe masa din sala de așteptare pentru a fi completată de mamă. Screening-ul nu este un instrument de diagnostic, ci o metodă de a avertiza, atât mama, cât și echipa de îngrijire, dacă este necesară o consultare suplimentară cu un specialist.
– Maternitatea este adesea văzută ca o perioadă de fericire absolută, ceea ce face dificilă exprimarea sentimentelor precum tristețea, furia, regretul sau lipsa de atașament față de copil. Cum contribuie această viziune idealizată a „mamei fericite” la sentimentul de rușine și izolare?
– Când vine vorba de maternitate, societatea tinde să-și însușească corpul și viața femeii, ca și cum ar fi un obiect democratic, ce aparține tuturor. Am scris despre cum credem că avem drept de vote asupra uterului altor femei. De-a lungul timpului, societatea a stabilit standarde nu doar pentru cum ar trebui să arate și să se comporte o mamă, ci și pentru ce emoții ar trebui să simtă. Se consideră că femeia are instincte maternale infailibile și răbdare infinită. Dacă nu reușești să te dovedești competentă în rolul de mamă din prima clipă, se concluzionează că ai un defect de fabricație. Dintr-o perspectivă sociologică, la fel ca Erving Goffman, societatea ne forțează să jucăm un rol public, dar, în cele mai sănătoase societăți, ne oferă și o distanță de la acel rol. Medicii sau judecătorii au cadre riguroase la locul de muncă, dar în afara acestuia au dreptul să se relaxeze și să fie ei înșiși. Mamele nu beneficiază de acest drept. Dacă nu există nicio distanță permisă de la rol, rezultatul este alienarea, iar aceasta, în cele din urmă, se traduce în suferință psihică în contextul maternității.
„O problemă fundamentală: abandonul social al femeii după ce a născut”
– Care este influența realității sociale asupra depresiei postpartum a mamei: lipsa de somn, izolarea, presiunea alăptării, dificultățile financiare, absența partenerului, violența domestică sau întoarcerea rapidă la muncă?
– Toți acești factori contribuie la riscurile pentru sănătatea femeii. Este esențial să subliniem că toți acești factori se reunesc într-o problemă fundamentală: abandonul social al femeii după naștere. Cât despre întoarcerea rapidă la muncă, este important să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă. Deși România se mândrește cu un concediu de maternitate de până la doi ani, în practică, pentru multe femei, acesta devine o formă de izolare și exil. Femeia este exclusă din fluxul profesional, în timp ce bărbații își continuă carierele. Deși legea permite tatălui să preia o parte din concediu, rareori se întâmplă acest lucru, iar îngrijirea copilului devine o povară asimetrică. Astfel, întoarcerea la muncă devine o experiență dureroasă.
– Femeile din comunități mici, cu venituri reduse sau fără acces la servicii private sunt mai expuse riscului de depresie postpartum?
– Cu siguranță, femeile din comunități rurale defavorizate, adesea afectate de emigrarea unei întregi generații, sunt mult mai vulnerabile, nu doar din motive economice, ci și pentru că în comunitățile care suferă, suferința individuală își pierde legitimitatea. Mai ales suferința psihică, care este greu de exprimat, este trecută cu vederea sau considerată o simplă capriciu.
„Un tratament bine condus nu e o barieră între mamă și copil”
– Multe femei evită să consulte un psihiatru din cauza temerilor legate de medicație, efectele asupra alăptării, judecățile celor din jur sau posibilitatea de a fi separate de copil. Ce implică, de fapt, tratamentul depresiei postpartum și care este rolul psihoterapiei, medicației și sprijinului familial?
– Obiectivul tratamentului în cazul suferinței psihice postpartum trebuie să fie combaterea singurătății. Singurătatea afectează negativ atât mintea, cât și corpul și este o constantă în diversele tulburări diagnosticate în perioada postpartum. Cele mai eficiente soluții sunt ideal o combinație de psihoterapie, medicație și sprijin familial și social, toate având rolul de a proteja împotriva efectelor negative ale singurătății.
Este important să subliniem că, atunci când este necesară medicația pentru depresie sau alte probleme postpartum, există opțiuni sigure pentru mamă și copil, care pot fi administrate și în timpul sarcinii, fără a întrerupe alăptarea. Percepția despre medicația psihiatrică, care este asociată cu droguri periculoase, dependență sau pierderea controlului, este complet greșită. Un tratament adecvat poate ameliora suferința și nu constituie o barieră între mamă și copil.
În cazurile severe, care necesită spitalizare, este crucial să avem unități care permit mamei să fie îngrijită fără a fi separată de copil. Aceste „unități mamă-copil”, standard de excelență în
Sursa articol: https://hotnews.ro/interviu-o-femeie-din-cinci-este-afectata-de-aceasta-suferinta-dar-la-noi-cele-mai-multe-cazuri-raman-invizibile-2360449
Sursa foto: Inquam Photos
